Idei amenajare bucatarii mici si inguste pentru un decor aerisit

În amenajarea unei bucătării perfecte, poate fi tentant să visezi la spații generoase și deschideri impresionante. Dar, ce faci atunci când realitatea spațiului tău nu coincide cu aspirațiile? Un lucru este cert, nu trebuie să renunți la visul tău! Ai nevoie doar de puțină inspirație, câteva trucuri și idei amenajare bucatarii mici si inguste prin care să conferi senzația de spațiu aerisit și funcțional, iar de acolo totul va prinde contur într-un mod firesc.

La Kuechentreff, ne-am specializat în amenajarea bucătăriilor, indiferent de cât compacte sau ample sunt deschiderile. Cu ani de experiență în spate și o mulțime de proiecte de mobila bucatarie finalizate, știm să profităm de fiecare provocare pentru a aduce designul și funcționalitatea împreună chiar și într-o bucătărie de mici dimensiuni.

Indiferent că te-ai gândit să îți reinventezi spațiul de gătit cu un model de mobila bucatarie liniara pe un singur perete, ori îți surâde stilul de amenajare propus de mobila bucatarie pe colt, suntem aici să îți demonstrăm că poți obține utilitate și confort chiar și într-o bucătărie mică și îngustă de apartament. 

În rândurile ce urmează, vom explora împreună câteva idei de amenajare pentru bucătăriile mici, care să te inspire și să îți demonstreze că nimic nu este imposibil atunci când lucrezi cu o echipă specializată de designeri. Vei vedea că stilul și piesele de mobilier atent selectate joacă un rol esențial și pot face diferența între un spațiu amenajat cu bun gust și unul încărcat.

Fluxul de lucru și amenajarea unei bucătării de mici dimensiuni 

Când ai o bucătărie mică, cel mai important aspect la care trebuie să fii atent este modul în care urmează să folosești spațiul pentru a stabili corect fluxul de lucru. Un flux de lucru bine gândit într-o bucătărie îngustă începe cu identificarea zonelor-cheie și a funcțiilor acestora.

De exemplu, zona de pregătire a mesei ar trebui să fie înconjurată de frigider și blat de lucru, pentru a permite accesul ușor la ingrediente și ustensile. Pentru zona de gătit, trebuie să ții cont de dispunerea aragazului și a plitei, pentru o cât mai mare eficiență de lucru. 

Folosește-te de fiecare centimetru disponibil în mod inteligent, prin alegeri de mobilier și soluții de depozitare chiar și în cele mai imposibile și înguste locuri. În completare, fii atent la compartimentarea bucătăriei cu mobilier și elemente de decor care dau impresia unui spațiu mai mare.

Poți folosi rafturi deschise, prevăzute cu accesorii ingenioase care te vor ajuta să economisești spațiul. Spre exemplu, ai putea elibera sertarele în care ții ustensilele de gătit și să alegi în schimb suporturi magnetice montate pe rafturi unde să pui cuțitele și alte accesorii pe care le folosești în mod frecvent. 

Idei amenajare bucatarii mici si inguste 

După ce ai stabilit fluxul de lucru, pasul imediat următor este să alegi configurația și stilul de amenajare. Bucătăria ta poate fi proiectată în aproape orice configurație, atâta timp cât urmărești două direcții principale: funcționalitatea și estetica. 

Însă, pentru amenajarea unei bucătării mici în care îți dorești să profiți de fiecare centimetru disponibil, există câteva direcții principale și stiluri de amenajare pentru care poți opta: dispunerea pe colț, stilul liniar sau bucătăria în formă de U. Iată câteva idei amenajare bucătării mici și înguste prin care poți contura un cadru de gătit primitor și spațios:

Amenajarea bucătăriei mici cu piese de mobilier dispuse pe colț

bucatarie mica pe colt

Dispunerea pe colț este o abordare inteligentă și eficientă în amenajarea unei bucătării înguste, întrucât are la bază utilizarea colțurilor, care în mod obișnuit, rămân neexploatate atunci când amenajezi un open space, spre exemplu. Această amenajare presupune amplasarea blatului și a echipamentelor electrocasnice în unghi drept unul față de celălalt, pentru a crea, așadar, un flux de lucru compact.

În funcție de stilul de amenajare ales, dar cu precădere pentru bucătăriile moderne, pot fi integrate unități de mobilier și rafturi speciale pentru colțuri, ca soluții de depozitare adiționale. Această configurare îți permite stocarea eficientă a oalelor, tigăilor și altor ustensile, eliminând astfel dezordinea de pe blat și păstrând totul la îndemână.

Bucătărie mică pe un singur perete – configurația liniară

bucatarie mica liniara

O altă idee pentru amenajarea unui spațiu de bucătărie de dimensiuni mici ar fi să optezi pentru designul liniar în culori deschise cu finisaje lucioase și corpuri cu sticlă. Amenajarea bucătăriei în această configurație implică plasarea pieselor de mobilier și a aparatelor electrocasnice pe un singur perete. Poți opta pentru mobilier cu corpuri la înălțimea tavanului pentru a exploata la maximum spațiul vertical pentru a depozita vesela și ustensilele de gătit într-un mod mai organizat.

Un alt aspect important în decorarea oricărei bucătării face referire la mixul culorilor alese și a finisajelor. Tonurile pastelate și nuanțele de crem, bej sau gri te vor ajuta să conturezi o atmosferă mai luminoasă și primitoare, în timp ce finisajele și obiectele de mobilier lucioase vor adăuga o notă elegantă și modernă spațiului. 

O altă variantă pentru completarea amenajării unei bucătării mici cu stil, dar și cu utilitate ar fi să integrezi fronturi din sticlă. Amenajate într-un stil coerent cu restul designului, acestea adaugă o notă subtilă de transparență prin care chiar și o bucătărie mică poate deveni mai spațioasă și aerisită. Cu această alegere, poți să incluzi și corpuri de iluminat în interiorul unităților de mobilier, pentru a evidenția vesela și pentru a contribui la estetica generală a spațiului.

Amenajarea unei bucătării înguste în forma de U

bucatarii mici in forma de u

Într-un astfel de spațiu te-ai putea aștepta că nu este recomandată o dispunere pe trei dintre pereții bucătăriei, fiindcă designul ar putea fi prea încărcat. Totuși, cu puțină atenție și pricepere, poți folosi chiar și această configurație în amenajarea unei bucătării mici apartament. 

Prin urmare, o altă idee de amenajare potrivită pentru spațiile mici este dispunerea pieselor de mobilier în forma de U. În cazul unei bucătării mici însă, designul trebuie să fie unul minimalist. Altfel spus, trebuie să alegi doar câteva piese importante în jurul cărora să orientezi întregul decor. 

Poți folosi mobilier cu depozitare inteligentă, cum ar fi sertare și rafturi retractabile, pentru a maximiza spațiul disponibil și pentru a păstra lucrurile în ordine. Mai mult, un bar cu blat de lucru extensibil poate fi o alegere excelentă, deoarece va servi ca zonă de gătit și masă în același timp, economisind spațiu și adăugând caracter funcțional.

Când vine vorba de cromatică, culorile deschise și neutre sunt ideale pentru bucătăriile mici și înguste, deoarece fac spațiul să pară mai mare și mai aerisit. Amenajarea unei bucatarii mici nu trebuie să te limiteze, totuși, la nuanțe și tonuri pastelate, poți adăuga și accente de culoare prin intermediul unui blat de lucru într-o nuanță contrastantă.

Pentru mai multe idei amenajare bucatarii mici si inguste te așteptăm în Showroom!

Acestea au fost doar câteva dintre propunerile noastre de amenajare a unei bucătării moderne mici, însă ce trebuie să reții este că fiecare spațiu are criteriile sale, iar pentru o propunere personalizată este nevoie să îți cunoaștem îndeaproape proiectul, viziunea și nevoile. 

Tocmai de aceea, dacă ești curios să afli modalitățile de amenajare care pot fi integrate într-un spațiu de gătit de mici dimensiuni, te invităm la o discuție detaliată în unul din Showroom-urile Kuechentreff din București și din țară. Aici, vei descoperi o lume de idei și soluții pentru bucătăria ta, iar experții noștri vor fi alături de tine pentru a identifica cele mai potrivite opțiuni.

Indiferent dacă oscilezi între stilul minimalist, rustic sau clasic, noi suntem aici pentru a transforma visul tău în realitate! Ne găsești în Cluj-Napoca, Craiova, Miercurea Ciuc, Oradea, Petroșani, Sibiu, Suceava și Timișoara, gata să îți oferim sfaturi și inspirație pentru ca proiectul tău de amenajare bucătărie să prindă contur și să devină spațiul în care vei trăi cele mai frumoase momente culinare.