Idei de amenajare bucatarie cu bar integrat și deschidere spre living

Ai visat vreodată la un spațiu de gătit care să îmbine utilul cu plăcutul? Imaginează-ți cum ar fi să îți începi fiecare dimineață cu o cafea savurată într-un colț stilat, iar serile să ai parte de momente de relaxare alături de familie și prieteni. O bucatarie cu bar poate fi exact configurarea care schimbă complet dinamica încăperii, adăugând un aer modern, sofisticat și funcțional.

De la amenajarea unui bar cu blat de lucru elegant, perfect pentru mese rapide, până la un bar complex, cu spații de depozitare inteligente și scaune înalte care îți oferă confort, această amenajare redefinește modul în care îți poți configura mobila de bucatarie la comanda

Fie că ai un apartament mic și vrei să deschizi spațiul, sau că dispui de un spațiu generos în care vrei să creezi o zonă de tranziție către living, integrarea unui bar de bucătărie este o alegere îndrăzneață și inteligentă.

Află cum poți începe amenajarea unei bucatarii cu bar din articolul nostru! Citește până la final și vei descoperi sfaturi de amenajare, idei de design, modele de baruri și cum poți face o tranziție lină între bucătărie și living.

Bar in bucatarie? Îndrăznește să amenajezi spațiul de gătit altfel! 

În locul unei mese masive care ocupă mult loc, un model de bar elegant îți oferă un spațiu compact, dar extrem de practic. Pe lângă faptul că poate fi folosit pentru servirea rapidă a mesei, devine și o suprafață suplimentară de lucru, perfectă pentru pregătirea ingredientelor, savurarea cafelei dimineața sau chiar pentru o sesiune de lucru. În plus, dacă îl alegi cu rafturi, corpuri sau sertare integrate, câștigi și spațiu de depozitare suplimentar.

Dar, poate cel mai mare avantaj al unui bar bucatarie open space, este atmosfera pe care o creează. Gândit ca un spațiu de socializare, acesta îți permite să te bucuri de compania celor dragi chiar și atunci când gătești. Prietenii pot sta relaxați pe scaunele înalte, cu un pahar de vin în mână, în timp ce tu pregătești cina, transformând fiecare moment într-o experiență plăcută și relaxantă.

Și, bineînțeles, aspectul estetic nu trebuie neglijat. În funcție de designul barului, poți adăuga un plus de stil și personalitate bucătăriei tale. Ai putea să optezi pentru un bar cu design minimalist, rustic, industrial sau scandinav, combinând materialele în așa fel încât să se potrivească cu restul decorului. 

Bucatarie cu bar: idei de amenajare si modele populare

Indiferent dacă ai o bucătărie deschisă, semi-deschisă sau una de dimensiuni mai reduse, un bar poate deveni punctul central al încăperii, oferind atât un loc confortabil pentru servirea mesei, cât și un spațiu suplimentar de depozitare sau de lucru.

Există numeroase modele de bar pentru bucatarie, care se pot adapta diferitelor stiluri de amenajare. Spre exemplu, bucataria cu bar integrat în insulă se potrivește unui spațiu generos, întrucât permite o delimitare subtilă între zona de gătit și cea de relaxare. 

Pe de altă parte, o bucatarie open space cu bar tip peninsulă se potrivește de minune în spațiile mai compacte, oferind funcționalitate fără a ocupa prea mult loc. Mai există și variantele de bar suspendat sau bar modular, care pot fi personalizate în funcție de nevoi și preferințe.

Indiferent de stilul ales, orice tip bar de bucătărie poate adăuga un plus de eleganță și confort, transformând spațiul de gătit într-un loc perfect pentru socializare, servirea micului dejun sau chiar pentru o seară relaxantă cu prietenii.

În continuare, îți prezentăm idei și modele de amenajare care te vor inspira să găsești varianta potrivită pentru a-ți amenaja propria bucătărie cu bar.

Bucătărie open space cu bar integrat în insulă

bucatarie open space cu bar integrat

Amenajarea unei bucătării cu bar integrat în insulă este o variantă populară pentru delimitarea livingului de zona de gătit. Barul în bucătărie poate deveni locul unde poți servi masa rapid sau poți savura un cocktail cu prietenii, dar și un spațiu multifuncțional care adaugă valoare întregii încăperi. 

Prin amplasarea insulei în centrul spațiului de gătit, poți crea o delimitare naturală între bucătăria și livingul tău. În cazul în care bucătăria și livingul sunt poziționate paralel pe lungime, vei păstra un flux deschis și aerisit, caracteristic unui spațiu open space.

Un alt avantaj dacă optezi pentru un bar pentru bucătărie cu insulă este versatilitatea pe care o oferă. Pe lângă rolul de bar, aceasta poate servi și ca o suprafață suplimentară de lucru, perfectă pentru prepararea meselor sau ca loc de depozitare. 

bucatarie cu bar

În interiorul insulei poți încorpora diverse elemente de depozitare, cum ar fi sertare adânci pentru ustensile, corpuri în care să depozitezi vase, sau chiar un sistem de organizare pentru electrocasnice mici. Astfel, te bucuri de o bucătărie mai ordonată și mai eficient utilizată.

Designul insulei cu bar poate varia semnificativ în funcție de stilul ales. Dacă optezi pentru un design modern, insula poate fi realizată din materiale precum marmura sau granitul, iar barul poate include scaune de bar elegante, potrivite pentru un decor contemporan. 

În schimb, pentru un stil mai rustic, insula poate fi construită cu un corp de bar clasic din lemn masiv, iar scaunele pot fi mai simple și confortabile, pentru a crea un ambient cald și primitor. 

Modele de bucatarii cu bar montat pe perete 

bucatarii cu bar pe perete

Bucătăria cu bar montat pe perete reprezintă o soluție ideală pentru spațiile compacte sau pentru cele lungi și înguste. Amenajarea barului pe perete maximizează utilizarea eficientă a spațiului fără a încărca vizual încăperea. 

Zona de bar nu necesită un suport suplimentar sau un cadru voluminos, ceea ce îl face să ocupe mai puțin loc, comparativ cu un bar tradițional sau o insulă. De asemenea, designul său simplu îl face ușor de integrat în orice tip de amenajare, fiind un element discret care adaugă stil, fără a distrage atenția de la restul decorului.

bucatarie cu bar

Barul montat pe perete are un rol important în ergonomia și funcționalitatea spațiului, întrucât ajută la eficientizarea circulației în bucătărie. În plus, poți amplasa scaunele și tabureții sub blat pentru a economisi spațiu. Poți opta pentru scaune cu design modern și din materiale precum metal sau lemn, cu linii curate, care să completeze estetica minimalistă a barului.

Idei si modele de bucatarii mici cu bar retractabil 

Bucătăriile mici pot beneficia enorm de pe urma unui bar retractabil, care oferă un design inteligent și eficient pentru economisirea spațiului.  Barul din bucătărie adăuga un loc funcțional pentru servirea mesei, gustări sau băuturi, fără a încărca vizual sau fizic încăperea. Când îl folosești, se poate retrage complet sau se poate plia, lăsând mai mult loc pentru circulație și menținând un aspect ordonat.

Un bar retractabil integrat în blatul de bucătărie este o alegere populară, deoarece poate fi ascuns discret sub blat atunci când nu este folosit și extins rapid pentru a crea un loc perfect pentru mic dejun sau băuturi rapide. Materialul barului poate fi același cu cel al blatului pentru a se integra armonios în designul general al bucătăriei.

De asemenea, barurile retractabile pot fi montate pe insulele de bucătărie, aducând un plus de funcționalitate fără a ocupa mult loc. În această configurație, un bar poate fi o soluție inteligentă fiindcă se poate extinde și retracta ușor, păstrând un aspect organizat.

Bar pentru bucătărie cu rafturi deschise

Bucatariile cu bar si rafturi deschise reprezintă o alegere modernă și funcțională, fiindcă adaugă un plus de stil și accesibilitate. Această configurație permite o organizare practică, oferind un loc ideal pentru sticle, pahare, recipiente pentru condimente sau chiar ustensile de bar. Astfel de dispuneri moderne cu bar și rafturi deschise permit o organizare într-un mod elegant și accesibil.

Având acces rapid la obiectele depozitate, economisești timp, mai ales când pregătești cocktailuri sau servești băuturi. Poți păstra în aceste rafturi nu doar băuturi alcoolice, ci și ingrediente de bază, precum uleiuri, condimente sau siropuri, facilitând astfel procesul de gătit și servire.

Vrei să amenajezi o bucatarie cu bar integrat? Vino cu proiectul în cel mai apropiat Showroom Kuechentreff!

Indiferent dacă îți dorești un design modern, minimalist sau rustic, specialiștii Kuechentreff îți vor oferi idei, sfaturi și soluții inteligente pentru amenajarea bucătăriei cu bar!  Vino cu proiectul în cel mai apropiat Showroom și descoperă materiale premium, configurații personalizate și cele mai noi tendințe în designul bucătăriilor!